Misiunea noastră

Ne dorim să contribuim la dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a generației de mâine, iar acest lucru se poate realiza doar susținând proiecte și activități care fac parte din domeniul educațional, cultural și sportiv. Astfel, implicarea în aceste domenii a devenit misiunea noastră!

Povestea noastră

Povestea Fundației Rombat este conectată cu acțiunile sociale care au stat în ADN-ul companiei ROMBAT, companie care în ultimii 40 de ani s-a implicat în mod constant în comunitate, susținând, prin proiecte diverse, atât zona culturală, cât și cea medicală și sportivă, dar și alte fundații cu rol social.

Punerea bazei Fundației Rombat și implicarea în activități și acțiuni orientate spre comunitate este mijlocul prin care Rombat și-a propus să consolideze relațiile cu comunitatea locală și nu numai. Totodată, dorim ca Fundația Rombat să fie și un canal pentru terți care împărtășesc valorile noastre și doresc să se implice în proiectele pe care le demarăm. Convingerile noastre se bazează pe responsabilitate socială, recunoașterea privilegiilor, aprecierea valorilor comunității, inspirarea și modelarea și ne ghidează în demersul nostru.

Valorile noastre

  • Încrederea

  • Învățarea continuă

  • Proactivitatea

  • Grijă pentru oameni și educație

  • Corectitudinea